Concert – GUNS N’ ROSES @ Bucuresti – Playboy


Prin ambuteiajul cumplit din Piata Presei Libere, in seara lui 21 septembrie 2010, Lorena Lupu (Playboy), la fel ca alte mii de rockeri, se grabea sa ajunga la Romexpo, la concertul GUNS N’ ROSES :

Do you know where you are? răcneşte solistul Guns N’ Roses, cu aceeaşi voce sublimă care ne-a dat pe spate la începutul anilor ’90. Yeeah! urlă în extaz mulţimea, mai iertătoare în privinţa întîrzierilor decît irlandezii. You’re in the jungle, Transilvaniaaa! Yeeeeeaaah! a urlat de lîngă mine un prieten născut în Ploieşti. You ‘re gonna die! Şi toată lumea, turbată de fericire: Yeeeeeaaaaaah!!

Mă dusesem la concert cu teamă. Urmăream de cîteva săptămîni recen­ziile care însoţeau turneul Guns N’ Roses din toată lumea: extaz în America de Sud, Franţa şi Italia, rezerve în Elveţia şi Austria, respingere vehe­mentă în Anglia şi Irlanda. Ce anume făceau ei diferit de la o ţară la alta? mă întrebam eu. Şi cred că răspunsul se ascunde undeva în temperamentul latin, care face mulţimea să răspundă cu mult mai multă pasiune la prestaţia unui frontman ale cărui capricii sînt cel puţin la fel de celebre ca şi vocea sa. Iar Axl e genul de om care nu cunoaşte cale de mijloc: cînd e euforic, are o energie care inundă scena şi îi electrizează membrii trupei; cînd e deprimat, e exe­crabil. Spre norocul nostru, al tran­silvănenilor – unii veniţi chiar din Chişinău, special pentru concert -, în Bucureşti, a fost într-o formă de zile mari. Ca prin minune, de îndată ce a început să alerge şi să se unduiască pe scenă, cu celebra sa mişcare din şolduri, de îndată ce a trîntit cu ochelarii de soare de pămînt, rămînînd cu bine- cunoscuta-i bandană, a redevenit acel Axl exploziv şi carismatic de acum două decenii.

Dacă toată lumea îi reproşează kilo­gramele în plus, prea puţini precizează ceva mai important, zic eu: din punct de vedere vocal, cîntăreţul e de zeci de ori mai bun decît pe DVD-urile Live in Tokyo sau Live in Rio de Janeiro de acum 17 ani, cînd avea evidente – şi grave – probleme cu corzile vocale. Ieri seara, Axl Rose a sunat impecabil şi pe registrul grav, şi pe cel înalt, şi răcnit, şi şoptit. De mult nu am asistat la o acro­batică vocală live atît de reuşită din partea unui monstru al rockului, deopotrivă artist şi showman. S-a şi înfăşurat în tricolor, să ne arate că, în pofida incertitudinilor regionale, ştie în ce ţară este.

Pe de altă parte, am auzit şi voci indig­nate din public. Prea puţine hituri vechi, plasate prea tîrziu în setlist, spunea un nostalgic al albumelor Use Your Illu- sion. Uite, mă, e nevoie de trei chitarişti pentru a-l înlocui pe Slash, remarca altcineva. Cele trei ecrane au fost mult prea mici pentru a oferi şi spectatorilor din Normal Circle şansa de a-i vedea bine pe membrii trupei. Boxele orien­tate mai mult spre centru i-au defa­vorizat pe plătitorii de bilet din laterale. De cele două ore de întîrziere nici nu are sens să zicem nimic: e ca şi cum ne-am plînge că ne udăm cînd facem surfing.

daca doriti sa cititi personal articolul si daca vreti sa va mai clatiti ochii mergeti si luati numarul revistei din Noiembrie 2010 ;)

Tags: , , ,


About the Author

avatar

: Am creat acest blog din pasiune pentru muzica si din dorinta de a impartasi pareri cu alti "devoratori". Unele posturi vor fi sincere si altele vor fi "la caterinca", ramane ca dvs (cititorii) sa descoperiti la care din cele doua cazuri m-am si referit. Mai multe despre mine pe pagina About


Back to Top ↑

  • Youtube

  • Cronica Devoratorului